Mâine 20 ianuarie 2009, ora 11:30 AM, ora locală, va avea loc, în faţa Capitoliului din Washington DC, ceremonia de depunere a jurământului a celui de-al 44-lea preşedinte ales al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama şi a vicepreşedintelui Joe Biden. Ceremonia va sparge toate recordurile în materie de cheltuieli, estimându-se o sumă finală de 150 de milioane de dolari, informează Associated Press, citată de Agerpres.
Autorităţile americane au mobilizat un număr impresionat de persoane pentru a asigura securitatea la acest impresionant eveniment. Peste 40.000 de militari, membri ai Gărzii Naţionale şi membri ai forţelor de ordine vor fi prezenţi. Efectivele de securitate, coordonate de Secret Service, reprezintă cea mai importantă forţă de acest fel organizată vreodată la Washington şi depăşesc nivelul forţelor din Afganistan, unde se află 31.000 de militari americani.
Ceremonia poate fi vizionată live pe Internet pe un număr mare de canale de ştiri şi site-uri care oferă streaming video live. Mai jos aveţi o listă cu mai multe astfel de adrese, putând urmări ceremonia şi de pe această pagină cu începere din jurul orei 17:00 ora României. Pentru unele din aceste canale va trebui să descărcaţi, la carere, anumite codec-uri necesare rulării materialului video, în caz că nu le aveţi deja:
Numărătoarea inversă a început. Mâine puteţi vedea direct aici, Ceremonia Învestirii lui Barack Obama în funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii.
postat de dantanasescu in 2009-01-19 20:15 | Externe
Mă numesc Tănăsescu Socolovsky Daniel, lucrez în domeniul mass-media şi sunt student în anul II la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Hyperion Bucureşti.